Trecerea de la abonament la cartelă PrePay

Știți că am mai discutat despre cum puteți renunța la abonamentul de telefonie mobilă dacă primiți mesaj că vi se mărește valoarea abonamentului din diferite motive invocate de furnizorul de servicii. Eu am mai procedat la fel acum câteva luni cu un număr pe care l-am trecut pe cartelă PrePay fără nici o problemă și fără nici o penalizare.

Acum două zile am primit mesaj și pe celălalt număr de telefon care e tot la abonament, mesaj care spune că de la data de 1 ianuarie 2023 prețul abonamentului va crește cu 1,2 euro și dacă nu sunt de acord pot rezilia contractul fără să fiu nevoit să plătesc penalități. Trebuie să vă reamintesc că dacă primiți astfel de mesaje și nu răspundeți în 30 de zile de la primirea lor, se consideră acord tacit. Evident dacă nu dați curs mesajului și nu faceți cererea de reziliere în perioada specificată de ei, nu o să mai puteți rezilia contractul decât cu plată penalităților.

Eu nici nu am stat pe gânduri, am mers la prima reprezentanță Vodafone și am făcut cererea de reziliere. Oricum ăia de acolo au încercat să mă prostească… îmi spuneau că nu pot să rezilieze decât dacă plătesc penalități. Când le-am arătat documentul și le-am zis că știu despre ce e vorba și că am mai procedat la fel acum câteva luni, au lasă garda jos și au înregistrat cererea de reziliere. Am primit mesajul că a fost înregistrată cerea și urmează să fiu contactat în decurs de 5 zile de un reprezentant.

Știu povestea, știu că vor încerca să îmi bage pe gât fel de fel de oferte. Însă voi proceda ca data trecută le voi spune direct că vreau să trec numărul pe cartelă PrePay…asta așa că să nu lungim prea mult discuția și să nu fiu sunat de 100 de ori pentru oferte…dacă le zici de la început că vrei pe PrePay nu te mai sună.

Mie îmi expiră abonamentul în luna aprilie, dar m-am gândit mai bine și vreau să trec pe PrePay sper să nu am aceași problemă ca în trecut și să uit să reîncărc cartela. Am ținut cont și de părerile voastre și am ajuns la concluzia că în ziua de astăzi cartela PrePay este cea mai bună alegere.

De data aceasta am înțeles că aceste mesaje au fost trimise către foarte multi abonați și probabil la fel procedează și ceilalți operatori Orange și Telekom. Mă gândesc că în septembrie au făcut un test și au trimis la un număr restrâns de clienți, să vadă câți dau curs acestui mesaj și câți reziliază contractele. Probabil au văzut că pe oameni nu îi interesează și nu dau curs mesajelor, de data asta au trimis la mai mulți și probabil o vor ține tot așa până vor majora abonamentele tuturor clienților… practic ăsta e scopul lor… să mărească toate abonamentele cu cel puțin 1 euro pe motiv că au crescut prețurile, inflația, știți voi povesti de-ale lor. Plus că am văzut că dacă nu optezi pentru factură electrică te mai taxează cu încă 1 euro în plus.

Credeți că am făcut o alegere bună că am ales să trec de la abonament la cartelă PrePay? Am luat în calcul să mă portez în altă rețea, însă sunt șmecheri, te poți porta doar la abonament.

0 0 votes
Article Rating

Salut 👋
Mă bucur că îmi citești blogul.

Abonează-te la newsletter pentru a primi lunar cele mai interesante articole.

Nu fac spam! Citește politica mea de confidențialitate pentru mai multe informații.

Copia n-are valoare !

4
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x