Ochelari de vedere decontați de către angajatori

Conform deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene toți angajatorii fie că sunt de stat sau privați, au obligația să deconteze costul ochelarilor pentru cei care lucrează în fața monitoarelor. Deci practic acum angajatorii pe lângă sporul de lucru la calculator mai trebuie să deconteze și ochelari, lentilele sau alte aparate necesare pentru corectarea vederii.

Nu cred că angajatorii au primit cu brațele deschise această decizie, însă pentru angajați este o facilitate, un prilej de bucurie, mai ales dacă ne uităm la prețurile ochelarilor. Până la urmă nu îi strică nimănui să îi deconteze cineva costurile ochelarilor…mă gândesc că nu ar fi careva care ar refuza.

Așadar angajatorii, fie sunt obligați să le pună la dispoziție angajatului aceste servicii, fie angajatul poate opta să suporte el costurile și apoi să îi fie rambursate în totalitate de către angajator. Totuși mai sunt multe de lămurit cu privire la acesta decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Probabil compania îți plătește ochelari și te obligă să stai nu știu cât timp la firmă, altfel trebuie să achiți contravaloarea serviciilor…altfel nu îmi explic cum poate fi pusă în aplicare această decizie.

Așa oricine are nevoie de ochelari se angajează la o firmă și după pleacă…trebuie să existe ceva clauze. Oricum angajații trebuie să dovedească că au nevoie de ochelari sau alte aparate pentru vedere, evident toate aceste dovezi vin în urma unor controale de specialitate.

Ce părere aveți despre această hotărâre ? Eu zic că este destul de ok, însă să vedem cum va fi pusă în aplicare și ce va implica.

0 0 votes
Article Rating

Salut 👋
Mă bucur că îmi citești blogul.

Abonează-te la newsletter pentru a primi lunar cele mai interesante articole.

Nu fac spam! Citește politica mea de confidențialitate pentru mai multe informații.

Copia n-are valoare !

11
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x