De ceva timp trotinetele electrice sunt in atenția autorităților și asta pentru că s-au întâmplat multe accidente. Au și ei regulile lor de exemplu au voie sa circule doar pe pistele de biciclete iar pe trotuare este interzisă circulația.
Eu unul am văzut prea puțin să circule cu trotinetele electrice pe pistele de biciclete sau pe drumurile publice acolo unde nu există piste. Majoritatea preferă să meargă tot pe trotuare și nu de puține ori ne trezim că suntem claxonați din spate…eu de obicei le atrag atenția celor care circulă pe trotuar și mă claxonează să le fac loc.
Mie momentan aceste trotinete electrice mi se par un real pericol atât pentru pietoni cât și pentru ceilalți participanți la trafic. Nu respectă nici o regulă de circulație, circulă cu viteză, merg câte două persoane pe trotinete și lista poate continua.
Acum am o întrebare dacă îți lovește o astfel de trotinetă mașina și îți provocă daune, cum se procedează atât timp cât trotinetele nu au asigurare ?…presupun că ne reparăm mașinile pe banii noștri…aspect care nu mi se pare în regulă sub nici o formă.
Ar fi bine să îi oblige să facă o asigurare specială sau să găsească o soluție guvernul astfel încât șoferii să poată fi despăgubiți în cazul unui astfel de incident.
In Bucuresti e jale cu unii trotinesti care nu respecta nici o regula , desi au piste speciale , ei prefera sa mearga pe trotuar cu o viteza destul de mare
Sunt cate unii care se urca cate 2 sau sau 3 persoane pe o singura trotineta
Da și la Brașov este la fel, totuși nu se iau măsuri.
Suntem mici. Asa am zis si eu ca wow ce nesimtit suntem ca le aruncam in rauri, ca circulam pe trotuar.
Apoi a fost vacanta in Roma. Tot ce stii si vezi la noi, amplifica de 6 ori.
In Roma se merge pe mijlocul strazii, nu se opresc la rosu, nimeni nu tracerseaza pe verde…
Sunt convins că și în alte țări este haos când vine vorba de aceste noi mijloace de deplasare…prin puține țări sunt respectate regulile de circulație de către cei cu trotinetele electrice.
Niste amenzi mari o sa ii potolească.
Afacerea trotinete…Si voi vreti sa se schimbe ceva :))
Afacerea ca afacerea mai nasol e când se întâmplă câte ceva .
Regulamentul este pentru toți cei care circulă pe drumurile și trotuarele publice – din păcate numai șoferi sunt obligați să citească regulementele.
Ar trebui obligată toată lumea, de la pieton la șofer de camion, să citească regulamentele și să le respecte.
Trotinetele electrice nu ar trebui să aibă acces pe trotuar de loc, doar pe pista de biciclete sau pe marginea drumurilor lângă trotuar. Pe trotuar ar trebuie să aibă acces doar trotinetele fără motor pentru că le poțîicontrola mult mai ușor.
Nici șoferii nu respectă…ce să ne mai așteptăm de la pietoni sau cei cu trotinete.