Compensarea facturilor la gaze și energie electrică

Vorbeam săptămâna trecută de prețurile care s-au dublat atât la energie electrică și gaze naturale,acum vreau sa vorbesc despre compensarea acestor facturi care mi se pare tipic românesc.

Spre exemplu eu locuiesc la casă iar factura le luna decembrie a venit 900 lei fără compensare și m-am hotărât să sunt la furnizor să văd cum stă treaba. Zis și făcut am sunat și am fost lămurit rapid, mi s-a spus că am depășit plafonul pentru compensare…și am zis what????…deci da statul compensează facturile până la un anumit consum și va las mai jos câteva detalii.

Spre exemplu pentru luna decembrie compensarea se da până la un consum de 2405.61 KWH ei numesc asta consum mediu lunar. Eu am avut un consum de 3000 KWH în condițiile în care am o temperatură constantă de 21 grade . Deci statul dă compensare la cei care consumă mai puțin ? Adică nu vad logica, îi dai compensarea tot celui care are factura mai mică?…

Evident că cei care stau la case nu au cum sa se încadreaze în aceste plafoane, pentru că nu ai cum, ce trebuie sa fac să mă încadrez să stau la 15 grade ?… Nu înțeleg cum s-au gândit burtoșii din parlament când au calculat acești indici.

Pentru luna ianuarie va fi plafonul la 2762,51 KWH , februarie 2512,56 KWH, martie 2330,27 KWH deci clar eu nu mă voi încadra și probabil nici voi deoarece nu ai cum să ai un astfel de consum la o casă.

Nici la energia electrică nu este mai diferit și acolo au calculat doar, doar sa nu se încadreze oamenii și să beneficieze de aceste compensații de 33% din valoarea facturilor.

Ce să mai zic, mie unul nu mie se pare normal ca de aceste compensații să beneficieze cei care consumă mai puțin, sau poate parlamentarii au considerat că dacă depășești acest costum impus de ei înseamnă că „ești în bani” și faci 25 de grade in casă.

0 0 votes
Article Rating

Copia n-are valoare !

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x