Bolile închipuite

Stau și mă uit în jur și văd tot mai multe persoane care merg la medic pentru orice durere, orice tăietură, pentru absolut orice. Pe lângă ăștia care merg din orice la medic, mai sunt și cei cu bolile închipuite…asta cică este de fapt o afecțiune psihică, parcă se numește ipohondrie din câte știu eu. Mai exact e teama aia, că suferi de anumite boli, chiar dacă în realitate nu ai nimic.

Am un coleg la muncă care e mai des la Medlife decât medicii, e client power user , nu trece săptămână să nu îl doară ceva și evident că își face programări, peste programări…aia îi dau medicamente și tot așa. Doar știți și voi că mersul la medic, e ca mersul la mecanic…duci mașina,chiar dacă e nouă tot lași un 300 de lei . Așa e și cu mersul la medic, chiar dacă nu ai nimic , tot îți bagă ceva pe gat , o vitamina C, un ceai și tot nu pleci cu mâna goală. Mai sunt unii medici care au la vânzare medicamente direct în cabinete…știți voi medicamente care în farmacii sunt 30 lei și ei ți le vând cu 55 lei, dar nu mai contează.

E rău să fi în situația asta, să mergi la medic pentru orice problemă,sau să îți închipui că ai cine știe ce boli, în primul rând că sunt costurile destul de mari la analize, mai ales la spitalele private, oricum la spitalele de stat mergi doar dacă ești pe ultimul drum sau ești sinucigaș altfel n-ai cum. Și în al doilea rând aceste gânduri precum că ești bolnav , chiar îți afectează starea de sănătate și starea de spirit.

Un factor important, care stă la baza acestor boli închipuite,cred că este internetul, oamenii când au o problemă de sănătate, o durere primul lucru pe care îl fac este să se informeze pe fel de fel de site-uri și de aici și toate gândurile astea. Că dacă citești pe internet despre o boală ,parcă simți așa că chiar ești bolnav, te cuprinde așa un sentiment, o teamă. Deci eu așa zic, că cea mai mare greșeală a oamenilor este că se informează pe internet despre afecțiuni . Și nu ar fi așa de rău dacă doar s-ar informa, dar mai cumpăra și medicamente recomandate pe site-urile respective…uite așa iau oamenii medicamente aiurea și își fac mai mult rău…e destul de periculos să luăm medicamente, fără să știm de ce suferim, sau dacă suferim de ceva.

Evident în cazul în care oamenii se simt rău este normal , ba chiar obligatoriu să meargă la medic, dar asta când sunt situații reale, nu închipuite.

Voi mergeți pentru orice prostie la medic?…Eu unul nu prea dau pe la medici decât foarte rar și asta atunci când chiar am o problemă serioasă.

0 0 votes
Article Rating

Salut 👋
Mă bucur că îmi citești blogul.

Abonează-te la newsletter pentru a primi lunar cele mai interesante articole.

Nu fac spam! Citește politica mea de confidențialitate pentru mai multe informații.

Copia n-are valoare !

9
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x