Fie că urmează un eveniment, fie că vrem să face o astfel de bijuterie cadou trebuie neapărat să știm diametrul acesteia, altfel este posibil să nu se potrivească dacă este cumpărată la ochi. Dacă este vorba de un eveniment de exemplu logodnă, atunci este simplu pentru că mărimile vor fi stabilite de magazinul de specialitate în majoritatea cazurilor. Însă ce te faci când vrei să îi faci un cadou și nu vrei să afle ?…Este puțin mai dificil nu? Când nu știi dimensiunile?
Tehnologia vine în ajutorul nostru ca de fiecare dată, eu am descoperit o aplicație interesantă se numește Ring Sizer – Ring Fing. Cu această aplicație puteți măsura diametrul unui inel sau mărimea degetului, însă se pot face și alte masturatori.


Cu această aplicație puteți afla dimensiunile foarte simplu fără să vă dați de gol. Eu am aflat de această aplicație, pentru că am fost pus în situația de a cumpăra astfel bijuterii și nu știam măsura. Nu putem să îi iau bijuteriile de pe degete sau să îi măsor degetul, m-aș fi dat de gol. Mai existau alte bijuterii însă știți cum sunt femeile, le pun în locuri unde știu doar ele. Așa că am ales să nu mă complic și am apelat la aplicația Ring Sizer – Ring Fing… totul a fost foarte simplu și discret.
Aplicația o puteți găsi gratuit în Google Play și în Apple Store…sper să vă fie de folos.
Eu știu că degetul meu mic este egal cu inelarul ei…:-)
E bine când ști astfel de detalii 😀
E faină aplicația, nimic de zis, dar trebuie să știi că verbul „a ști” se scrie cu doi de „i” când nu știi dimensiunile, Ștefane.
Vorba aia: eu știu, tu știi, amândoi știm…
Corect